FOTO Suporteri cu inimă mare!** Fanii lui Poli au oferit cadouri mai multor familii nevoiașe din Timiș

Redactor:
Radu Faur
FOTO Suporteri cu inimă mare!** Fanii lui Poli au oferit cadouri mai multor familii nevoiașe din Timiș
  • Publicat:
  • Actualizat:
Membrii Organizației Suporterilor Timișoreni „Druckeria” au donat alimente, haine și jucării celor mai nevoiașe familii din șase sate timișene. E o acțiune pe care fanii alb-violeți o fac de cinci ani, însă satele în care au mers în acest an au o însemnătate aparte.
Întrucât ASU Politehnica joacă în liga a cincea, cei din Druckeria s-au hotărât să îi ajute pe oamenii din satele pe care le-au mai vizitat în acest an: Leucușești, Ictar-Budinț, Boldur, Ianova, Giarmata Vii și Topolovățu Mare. Acestea sunt localitățile în care Politehnica a jucat în turul de campionat, în deplasare.
Poliștii au ajutat 65 de familii, din care fac parte în total 105 copii. Au fost alese cele mai nevoiașe persoane, după ce druckerii s-au consultat cu asistenții sociali din fiecare sat. Pentru fiecare familie au fost donate alimente (în total, valoarea acestora a fost de circa 8.000 de lei, bani strânși din donații, în ultimele trei săptămâni) și 40 de saci de haine și jucării.
Cadourile au fost înmânate de fani, dar și de reprezentanți ai sportului timișorean, care au fost invitați să colinde aceste sate. Fotbalistul timișorean Paul Codrea a răspuns afirmativ acestei chemări, la fel și patru jucători ai echipei ASU Politehnica: Marchiș, Lazăr, Obrejan și Luchin. Au mai participat baschetbaliștii Dan Păltinișanu (ex BC Timișoara), Chief Kickingstalionsims și Petru Czmor (Timba Timișoara) și handbaliștii Sorin Sărăndan și Răzvan Vâlceanu.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×